CUPRINS

Introducere

Partea I

Parinti toxici

• Capitolul1: Parintii divini: mitul parintilor perfecti
• Capitolul 2: Parintii inadecvati – „Faptul ca nu ai vrut sa ma ranesti, nu inseamna ca nu m-a durut”
• Capitolul 3: Controlorii – „De ce nu ma lasa sa imi traiesc propria viata?”
• Capitolul 4: Alcoolicii – „Nimeni in aceasta familie nu este alcoolic”
• Capitolul 5: Abuzatorii verbali – „Vanataile nu se vad, dar exista in interior”
• Capitolul 6: Abuzatorii fizici – „Uneori, vanataile se vad inclusiv in exterior”
• Capitolul 7: Abuzatorii sexuali – „Tradarea suprema”
• Capitolul 8: Sistemul familial – „De ce se comporta parintii in acest fel?”

Partea a II-a

Preia din nou controlul asupra vietii tale

• Capitolul 9: Nu trebuie sa ierti
• Capitolul 10: „Acum sunt adult. De ce nu ma simt insa astfel?”
• Capitolul 11: Inceputul adutodefinirii de sine
• Capitolul 12: Cine este de fapt responsabil?
• Capitolul 13: Confruntarea: Calea catre independenta
• Capitolul 14: Vindecarea ranilor incestului
• Capitolul 15: Ruperea cercului vicios

Epilog – Renuntarea la lupta

„Povestea lui Gordon nu este deloc neobisnuita. In cei 18 ani de practica psihoterapeutica privata si in cadrul spitalului la care am lucrat, am cunoscut mii de pacienti. Marea majoritate aveau simtul increderii profund afectat din cauza unui parinte care i-a batut in mod regulat, i-a criticat, a facut „glume” pe seama prostiei sau a urateniei lor, spunandu-le ca nu erau doriti de familie, i-a umplut de vinovatie, i-a abuzat sexual, i-a fortat sa isi asume prea multe responsabilitati sau i-a protejat excesiv, sufocandu-i. La fel ca Gordon, foarte putini dintre acesti oameni au facut vreo conexiune intre problemele lor curente si abuzurile din copilarie. Acesta este numitorul comun al acestor situatii: orbirea emotionala. Oamenilor le este aproape imposibil sa vada cat de mare a fost impactul relatiei cu parintii asupra vietii lor.”

„Parintii nostri planteaza in noi seminte mentale si emotionale, care cresc odata cu noi. In unele familii, aceste seminte dau roade precum iubirea, respectul si independenta, dar in multe altele, ele se dovedesc a fi seminte ale fricii, obligatiei si vinovatiei.

Daca faci parte din al doilea grup, aceasta carte iti este destinata. Dupa ce ai crescut si ai devenit adult, aceste seminte s-au transformat in niste buruieni invizibile care ti-au napadit viata in maniere pe care nu ti le-ai fi imaginat niciodata. Este posibil ca ele sa iti fi afectat relatiile, cariera sau familia, dar mai presus de toate, increderea in sine si pretuirea de sine.

Scopul pe care mi-l propun eu in aceasta carte este sa te ajut sa descoperi si sa smulgi din radacina aceste buruieni.”

„Toti parintii dau gres cand si cand. Personal, am facut greseli teribile legate de copiii mei, care ne-au cauzat mie si lor o durere considerabila. Niciun parinte din lume nu poate fi disponibil in plan emotional pentru copiii sai in permanenta. Cand si cand, toti parintii incearca sa isi controleze copiii. Mai mult decat atat, marea majoritate a parintilor isi mai lovesc uneori copiii, chiar daca nu foarte des. Ii fac oare aceste greseli sa fie parinti cruzi sau inadecvati?

Nici vorba! Parintii sunt si ei oameni, avand propriile lor probleme, si nu putine. Cat despre copii, marea majoritate pot face fata fara probleme unor izbucniri ocazionale de manie, atat timp cat au parte de foarte multa iubire si intelegere in rest.

Exista insa numerosi parinti ale caror tipare comportamentale negative sunt consistente si dominante in viata copiilor lor. Acestia sunt parintii care fac cel mai mult rau.

Am cautat o sintagma care sa descrie cel mai bine aceasta influenta negativa a parintilor asupra copiilor lor, iar cuvantul care mi-a trecut cel mai insistent prin minte a fost toxic. La fel ca o substanta chimica toxica, suferintele emotionale generate de acesti parinti le influenteaza decisiv viata copiilor lor. Pe masura ce acestia din urma cresc, durerea lor se amplifica, nu scade. Ce alt cuvant mai bun decat toxic am putea gasi pentru parintii care isi traumatizeaza, isi abuzeaza si isi denigreaza incontinuu copiii, de multe ori chiar dupa ce acestia au crescut?

De buna seama, exista si exceptii de la aspectul „repetitiv” sau „permanent” al acestor abuzuri. Un abuz sexual sau fizic poate fi atat de traumatic incat o singura intamplare de acest fel poate fi suficienta pentru a cauza rani emotionale colosale si de lunga durata.

Din pacate, marea majoriate a oamenilor continua sa isi creasca copiii dupa ureche, asa cum au invatat ei insisi de la proprii lor parinti. Multe din tehnicile de crestere si educare a copiilor confirmate de timp si transmise din generatie in generatie sunt pur si simplu sfaturi nocive deghizate in intelepciune (iti mai amintesti de „bataia este rupta din rai”?).”

„Controlul nu este neaparat un cuvant murdar. Atunci cand o mama ii impune fiului ei de doi ani sa stea in casa in loc sa se joace in strada, cu greu o putem numai o controloare. Ea este mai degraba o mama prudenta,  care exercita asupra copilului ei un control realist, motivat de faptul ca acesta chiar are nevoie de protectia si de calauzirea ei.

Controlul corect aplicat devine insa excesiv atunci cand mama ii impune copilului ei acelasi lucru zece ani mai tarziu, mult timp dupa ce acesta a invatat sa traverseze singur strada.

Copiii care nu sunt incurajati sa actioneze, sa incerce lucruri noi, sa exploreze, sa conduca si sa isi asume riscuri (cu pretul esecurilor) ajung deseori sa se simta inadecvati si neajutorati. Controlati excesiv de parintii lor anxiosi si speriati de bombe, acesti copii devin ei insisi adulti adulti anxiosi si speriati de bombe, fapt care le ingreuneaza procesul maturizarii. Atunci cand trec prin adolescenta, iar apoi prin primii ani ca adulti, ei nu reusesc de multe ori sa se elibereze de nevoia compulsiva de a fi controlati si calauziti in continuare de parintii lor. In consecinta, parintii continua sa le invadeze spatiul personal, sa ii manipuleze si adeseori sa le domine complet viata.

Teama de a nu fi necesari ii motiveaza pe multi parinti inclinati catre control sa perpetueze la infinit sentimentul de neputinta si neajutorare al copiilor lor. Acesti parinti au o teama nesanatoasa de „sindromul cuibului gol” – un sentiment inevitabil de pierdere pe care il experimenteaza toti parintii atunci cand copiii lor pleaca in sfarsit de acasa. O mare parte din identitatea unui parinte inclinat catre control este legata direct de rolul sau parental. De aceea, el se simte tradat sau abandonat atunci cand copilul sau devine independent.

Lucrurile devin si mai confuze din cauza faptului ca aceasta dominare este adeseori deghizata sub masca grijilor. Fraze de gen „este pentru binele tau”, „fac asta numai pentru tine” sau „numai pentru ca te iubesc atat de mult” se traduc de fapt prin acelasi lucru: „fac asta numai pentru ca ma tem sa nu te pierd; de aceea, prefer sa stiu ca te simti mizerabil, dar sa ramai aproape de mine.”

„Copiii parintilor toxici au o nevoie atat de mare de aprobarea parinteasca incat aceasta ii impiedica sa traiasca viata pe care si-o doresc. Ce-i drept, marea majoritate a adultilor experimenteaza cel putin o fuziune partiala cu parintii lor. Daca ii intrebi: „Esti capabil sa gandesti, sa actionezi si sa simti fara a tine cont de sperantele sau de asteptarile parintilor tai?”, foarte putini ti-ar raspunde printr-un „da” categoric. De altfel, intr-o familie sanatoasa, o anumita doza de fuziune intre membrii ei este chiar benefica, intrucat contribuie la crearea unui sentiment de apartenenta si de comuniune familiala. Pe de alta parte, aceasta influenta poate merge prea departe, chiar si in familiile cele mai sanatoase. Cat despre cele toxice, ea depaseste orice limite.

Unii oameni se simt stanjeniti sau plini de resentimente atunci cand le sugerez ca identificarea lor cu parintii contravine intereselor lor personale. Foarte putini oameni sunt suficient de evoluati pentru a prelua controlul complet asupra vietii lor, fara a simti vreodata nevoia aprobarii parentale. Cei mai multi dintre oameni au plecat fizic de acasa, dar extrem de putini si-au parasit caminul inclusiv in plan emotional.

In esenta, exista doua tipuri de fuziune familiala. Primul tip se refera la cedarea in fata parintilor pentru a le face acestora pe plac. Indiferent de nevoile si de dorintele lor personale, cele ale parintilor prevaleaza intotdeauna.

Al doilea tip presupune exact opusul. Realitatea este ca atunci cand tipi la ei, cand ii ameninti sau cand te simti complet instrainat de parintii tai, tu traiesti o fuziune la fel de mare cu acestia. In cazul de fata, oricat de contradictoriu ar parea, parintii tai continua sa iti controleze masiv sentimentele si comportamentul. Atat timp cat continui sa reactionezi atat de intens in fata lor, tu le acorzi puterea de a te irita, fapt care le permite sa te controleze.”